OPINIE. Actorii, adevărații lideri ai Sătmarului. Lecție intensivă de cultură civică

OPINIE. Actorii, adevărații lideri ai Sătmarului. Lecție intensivă de cultură civică

Protestele din municipiul Satu Mare sunt sinonime cu renașterea societății civile. Peste două mii de sătmăreni au protestat, zi de zi, în centrul municipiului reședință de județ. Dar povestea din spatele acțiunilor trebuie spusă așa cum a fost. Nefardată, fără emoție. Ci cu mult sânge rece (Căci, nu-i așa, dragi politicieni, nu la toți rațiunea trece prin stomac). Asta de dragul adevărului istoric.

Primul protest – cel din 22 ianuarie – a fost organizat de către Anca Sabou – fost candidat al USR pentru Parlament. La acea dată, într-o duminică destul de geroasă, s-au adunat peste o sută de persoane în Piața 25 Octombrie. Un protest atât de silențios încât a lăsat impresia unui căluș plantat de un sfert de secol de tăcere. De suferință care își aștepta refularea.

Un personaj destul de pitoresc – din zona Bixadului – a cerut în acea duminică a tăcerii și a reticienței un lider. Dar acesta nu a venit. Organizatorii nu aveau experiența necesară să iasă în față. Poate nici probitatea. Așa că și următoarele două proteste au plutit în derivă, pe această mare a deznădejdii, în care oamenii așteptau o speranță. Pe cineva care să îi ghideze.

Sătui, probabil, de această lipsă de coordonare, au apărut în peisaj câțiva actori ai Teatrului de Nord Satu Mare. Și nu oricum. Ci pregătiți. Portavoce, mesaje clare – ancorate în spiritul democratic. Iar efectul nu a întârziat să apară. Două mii de oameni au participat la următorul protest.

Tot de dragul adevărului istoric trebuie să spunem că în piață au fost prezenți toți liderii PNL Satu Mare. Sfioși, dar cu temele făcute, neștiind cum va reacționa piața dacă se vor face remarcați, aceștia au așteptat tăcuți un semn pozitiv. Dar a venit unul profund negativ: ”PNL, nu uita, asta e și vina ta!”. Protestele nu mai pot fi confiscate, a fost lecția dură primită de aceștia. 

Iar prin acest semnal, actorii Teatrului de Nord au demonstrat că nu au nimic de-a face cu PSD, ALDE, PNL, UDMR, USR, sau alte acronime fără fond, care în cei 26 de ani de democrație ”originală” nu au înțeles că lumea nu e un simplu număr statistic. Că ea, lumea, are dreptul să mârâie, nu doar atunci când vă crează vouă, politicienilor, avantaje.

”Dragi” politicieni (cu sau fără dosare penale), societatea civilă există în Satu Mare. Le-ați luat pulsul?! I-ați simțit?! Sunt sigur că în următorii ani nu vor mai fi, așa cum ați crezut, o simplă masă de manevră.

Sorin Oros, Sergiu Tăbăcaru, Vlad Marius Muresan, Cristian Bud, Crina Andriucă… sunt câțiva dintre actorii principali în piesa de teatru ”Renașterea spiritului civic”.

Ciprian Bâtea – editor PresaSM.ro