Au început primele lucrări la proiectul celui de-al treilea pod

Au început primele lucrări la proiectul celui de-al treilea pod

Specialiștii unei firme cotractate de către Primăria Satu Mare au demarat azi o serie de măsurători în vederea elaborării studiului geotehnic.

Până în acest moment, Primăria Satu Mare a prevăzut în proiectul de buget pentru anul 2017 suma de 885.000 lei, iar pentru exproprieri 1,15 milioane de lei.

”Astăzi firma de specialitate a început forările pentru Studiul geotehnic al podului III, pe str. Ștrandului, iar mâine continuă lucrările pe partea fostului magazin Interex. Acest studiu geo va face parte integrantă din proiectul tehnic al podului”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor, pe pagina sa de Facebook.

Primăria municipiului Satu Mare a reușit într-un final să semneze contractul pentru realizarea proiectului tehnic la cel de-al treilea pod peste râul Someş. Firma NV Construct din Cluj va avea la dispoziție 6 luni să întocmească proiectul tehnic pentru suma de 742.000 lei.

Guvernul României a decis în luna iulie a anului trecut, printr-o Hotărâre, suplimentarea bugetului local al Municipiului Satu Mare cu suma de 2 milioane de lei. Fondurile sunt destinate realizării Proiectului Tehnic.

Cel de-al treilea pod va lega Drumul Botizului de Cartierul Micro 17, și va tranzita Someșul în zona ștrandului.