Doi amorezi, la un pas de a da foc unui apartament municipiul în Satu Mare

Doi amorezi, la un pas de a da foc unui apartament municipiul în Satu Mare

Un cuplu din municipiul Satu Mare a produs o panică de zile mari într-un bloc din Cartierul Micro 14, situat pe Aleea Neajlov.

Din câte se pare, unul dintre soți a venit beat acasă, iar soția nu a dorit să își lase bărbatul să intre în apartamentul de la etajul al treilea, drept pedeapsă. Bărbatul a început să facă scandal, susțin martorii, și ar fi amenințat-o pe femeie că va da foc la apartament.

Panicați, vecinii au sunat la 112 și au cerut sprijinul autorităților. La fața locului au fost trimise trei echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul și îi va sancționa, cel mai probabil, contravențional pentru tulburarea liniștii publice.

Cei doi, susțin martorii, nu sunt la prima pățanie de acest gen, fiind cunoscuți pentru modul în care înțeleg să se manifeste.