FOTOGALERIE. Topul celor mai ordinare parcări în municipiul Satu Mare

FOTOGALERIE. Topul celor mai ordinare parcări în municipiul Satu Mare

PresaSM.ro, în colaborare cu activiștii de la ”Ai parcat ca un bou Satu Mare”, au făcut un top al celor mai nesimțite parcări suprinse astăzi în municipiul Satu Mare.

În imaginea de mai sus se vede cum un Ford a fost parcat pe trecerea de pietoni, în total dispreț față de cetățeni. Practic, mașina se află în întregime pe trecerea de pietoni sau în zona de siguranță a pietonului de lângă Serviciul de Impozite și Taxe Locale Satu Mare, situat pe Bulevardul Transilvania.

parcare nesimtita

În imaginea de mai sus, un șofer a parcat tot pe trecerea de pietoni situată pe strada Păuleștiului, reușind să fenteze sistemul de stâlpișori care a fost pus chiar pentru indivizi ca și el. Se pare că șmecherii au reușit să evite orice sistem anti-nesimțiți.

parcare nesimtita

Șoferul autoturismului din imaginea de mai sus a reușit o staționare de-a dreptul sfidătoare. Toate mașinile sunt parcate oblic, doar individul, cu mașina înmatriculată în Caraș-Severin, și-a permis să o parcheze paralel cu trotuarul, pe trecerea de pietoni, punând în pericol siguranța pietonilor. În Banat, care e ”fruncea”, cum se parchează?! Pe dos?!

parcare nesimtita

Acest șofer și-a parcat autoturismul Dacia Logan pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Satu Mare, tot pe trecerea de pietoni, cu toate că cei de la Primăria Satu Mare au pus un semn cu o dedicație specială pentru astfel de nesimțiți. Se pare că nu funcționează.

parcare nesimtita

În imaginea de mai sus, cu ajutorul  vegetației și a mașinii Skoda lăsate pe trecerea de pietoni, cei care doresc să treacă strada sunt complet invizibili pentru șoferii care circulă în zonă. E un fel de ruletă rusească.