Oficialii NEPI au ajuns la Satu Mare. Se demarează investiția ”Shopping City”

Oficialii NEPI au ajuns la Satu Mare. Se demarează investiția ”Shopping City”

Reprezentanții celor de la New Europe Property Investments – investitorul care dezvoltă proiectul Shopping City Satu Mare (cunoscut ca și Mega Mall) – au venit azi în municipiul Satu Mare pentru a bate palma cu reprezentanții Primăriei pe marginea proitectului ”Pod pietonal și ciclist peste Somes”. Cu aceiași ocazie, au fost prezentate ultimele detalii legate de demararea investiției.

”Reprezentanţii investitorului NEPI au participat la o discuţie cu primarul municipiului, Kereskényi Gábor, pentru a stabili ultimele detalii legate de demararea investiţiei NEPI Mall în Satu Mare. Printre altele, s-a reiterat și faptul că investitorul va contribui financiar la costurile de proiectare a podului pietonal peste Someş”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Satu Mare.

Potrivit acelorași surse, cei de la NEPI vor finanța tot ce ține de întocmirea proiectului tehnic, în limita a 100.000 de euro. Odată întocmit, proiectul va fi depus spre finanțare de către Primăria Satu Mare în cadrul Programului Operațional Regional.

sursa foto: civan.ro

sursa foto: civan.ro

Reamintim că cei de la NEPI pun la bătaie 100.000 de euro pentru realizarea documentației tehnice a pasarelei pietonale peste râul Someș, fondurile pentru construcție urmând să fie asigurate, cel mai probabil, din fonduri europene. De asemenea, atât strada Digului cât și strada Dunării urmează să fie lărgite pe cheltuiala celor de la NEPI.