Polițiștii sătmăreni vor ieși în stradă. Proteste în această lună

Polițiștii sătmăreni vor ieși în stradă. Proteste în această lună

Sindicaliștii din Inspectoratul Județean de Poliție se raliază colegilor din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, declarându-se nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă.

Polițiștii vor ieși în stradă în 23-24 martie, în fața sediului Ministerului Muncii, iar în 25 martie în fața Ministerului Afacerilor Interne. Sindicaliștii mizează pe prezența a opt mii de lucrători de poliție.

Polițiștii sunt nemulțumiți de faptul că majoritatea categoriilor de bugetari au primit majorări salariale, iar ei au fost săriți din schemă. Cert este că salariile lor de astăzi sunt mai mici decât cele din 2009. În urmă cu 3-4 ani salariul reprezenta cam de trei ori valoarea salariului minim pe economie, acum este de 1,6 ori mai mare decât acelaşi salariu minim pe economie.

O altă nemulțumire este legată de difernețele de salarizare, care nu țin cont de vechime sau experiență. Sunt cazuri, susțin sindicaliștii, în care polițiștii nou intrați în sistem câștigă mai mult decât cei cu vechime. Problemă care s-a corectat în alte sisteme, precum cel Sanitar.