Primarul Kereskenyi vrea relații cu Rusia. România spune altceva

Primarul Kereskenyi vrea relații cu Rusia. România spune altceva

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a primit vizita ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin. Edilul șef sătmărean spune că legăturile cu Rusia ar putea fi reluate, cu toate că poziția statului român este alta.

”Astăzi am avut deosebita onoare de a mă întâlni cu E.S. Ambasadorul Federației Ruse în România, dl. Valery Kuzmin. I-am prezentat ambasadorului oportunitățile de dezvoltare și potențialul turistic al municipiului Satu Mare. Legăturile economice cu Rusia au fost în trecut foarte puternice și ar putea fi reluate”, a spus Kereskenyi Gabor.

Kereskenyi Gabor a identificat și sectorul economic care ar avea cel mai mult de profitat.

”Rusia a fost principala piață de desfacere pentru fabricile de mobilă din Satu Mare. Recâștigarea acestei piețe este foarte posibilă, ceea ce ar aduce mari beneficii orașului nostru”, a mai spus Kereskenyi Gabor.