PSD Satu Mare, partidul în care femeile chiar contează. Recompensate pentru activitate

PSD Satu Mare, partidul în care femeile chiar contează. Recompensate pentru activitate

Cu ocazia Zilei de 8 Martie, conducerea Organizației Județene Satu Mare a PSD a organizat astăzi un eveniment de gală, la Restaurantul ”Majestic”.

La petrecere au participat ministrul Apărării Naționale, senatorul Gabriel Leș, deputatul Octavian Petric, secretarul Camerei Deputaților, deputatul Ioana Bran, respectiv gazda evenimentului Aurelia Fedorca, președintele Organizației Județene Satu Mare a PSD și primar al orașului Negrești-Oaș.

psd satu mare

Deputatul Octavian Petric și senatorul Gabriel Leș, în calitate de lideri ai formațiunii politice, au ținut să le felicite personal pe toate doamnele și domnișoarele, oferindu-le câte o floare și o îmbrățișare.

psd satu mare

Pentru că în PSD Satu Mare femeile chiar nu fac figurație, dovadă fiind funcțiile importante pe care femeile le dețin, acestea au fost recompensate cu diplome de recunoștință pentru întreaga activitate depusă. După momentele festive s-a trecut la dans.