S-a votat! Se aplică o taxă suplimentară de mediu. Sătmărenii vor plăti mai mult la Florisal

S-a votat! Se aplică o taxă suplimentară de mediu. Sătmărenii vor plăti mai mult la Florisal

Consiliul Local Satu Mare a aprobat, astăzi, cu 12 voturi pentru, șapte abțineri și un vot împotrivă proiectul de hotărâre prin care sătmărenii vor plăti mai mult cu maxim trei lei pe persoană față de cei 7,39 de lei pe persoană cât se plătește în prezent la Florisal. Și asta pentru că s-a introdus o taxă suplimentară de mediu.

Consilierul Alde, Mihai Huzău, a fost singurul care a votat împotriva proiectului, declarând că cei care trebuie să plătească această taxă este firma care administrează groapa de noi, el fiind, în accepțiunea sa, poluatorul, care nu este, totuși, reglementat prea clar în actuala legislație.

În schimb, administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, a declarat că există norme de aplicare pentru această supra taxă și că poluatorul este definit a fi utilizatorul casnic sau juridic. Concret, sătmărenii.

Astfel, prin această suprataxă, potrivit unor calcule inițiale, la taxa de la 7,39 lei/persoană se mai adaugă suprataxa de maxim trei lei/persoană în municipiul Satu Mare. Dar tariful va oscila de la o lună la alta, în funcție de cantitatea de deșeuri depusă la gorapa ecologică de gunoi de la Doba.