Soluții pentru rezolvarea crizei de personal de pe piața muncii din județul Satu Mare, prezentate la Camera Meșteșugarilor

Soluții pentru rezolvarea crizei de personal de pe piața muncii din județul Satu Mare, prezentate la Camera Meșteșugarilor

Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest și Asociația Camera Mesteșugarilor au organizat joi seara la Casa Meșteșugarilor cea de-a doua ediție a evenimentului “Business&Local community”.

Principala temă de discuție a întâlnirii a fost reprezentată de către criza de personal cu care se confruntă sectoare importante de pe piața muncii din județ. În încercarea de a rezolva această problemă pe termen lung, a vorbit despre învățământul dual inspectorul școlar pentru învățământul profesional și tehnic Adriana Dîngă. Inspectorul a prezentat progresele care s-au înregistrat de la reintroducerea învățământului dual dar și dificultățile întâmpinate. Ca și o concluzie, Dîngă a declarat că deși cu pași mărunți, se fac progrese în ceea ce privește atragerea tinerilor spre școliile profesionale iar mai apoi orientarea lor pe piața muncii.

După discursul inspectorului s-a prezentat și parteneriatul de succes dintre Liceul Tehnologic “Simion Bărnuțiu” din Carei și firma SC Polipol Mobila  SRL din Foieni. Polipol asigură desfășurarea instruirii practice din învățământul profesional, profilul fabricarea produselor din lemn, la Liceul “Simion Bărnuțiu”. Pe lângă instruire firma din Foieni asigură cazare pentru elevi prin intermediul unui internat, o bursă pentru elevii cu rezultate bune și în mod evident un loc de muncă după terminarea studiilor.

În acest moment rata celor care au optat să muncească la Polipol după finalizarea învățământului dual este de aproximativ 35% însă directorul liceului careian Gindele Emeric, a declarat că în această situație nu se pot realiza minuni peste noapte și că este important că cineva a început să facă ceva pentru rezolvarea acestei crize. În mod evident pentru rezolvarea crizei de personal din anumite domenii de activitate ale județului Satu Mare, este nevoie de implicarea mai multor antreprenori care au acum la îndemână un exemplu real și care funcționează, cel al firmei Polipol.

În cadrul evenimentului s-a mai vorbit despre obiectivele prioritare ale Județului și ale Primăriei Municipiului Satu Mare. Acestea au fost prezentate chiar de către președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba și de către primarul municipiului, Kesrekenyi Gabor.

A urmat apoi prezentarea retrospectivei și a perspectivelor Asociației Economice Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest și a Asociației Camera Meșteșugarilor, prezentări susținute de către președintele DRW, Iuliu Cadar și de către vicepreședintele ACM, Markos Tiberiu.